De ce-i albastru cerul?
De ce-n zi n-are stea?
Luna, după crepuscul,
Unde,oare, vine – pleacă-așa…
Cum vrea?
De ce-i rotund pamântul?
De ce-n văzduh sunt nori?
De ce, cât ști cu gândul,
Vesele-auzi ale-omului cântări
în zări?
De ce sunt lupii, urșii
Și falnicii păuni?
Când oamenii, intrușii
N-or mai vorbi minciuni?
Când vor fi toți cărbuni.
Valentin Georgescu
5 Septembrie 2010
Dacă locul ar putea vorbi,
Să ne-amintim de vechi promisiuni,
Sau cu iubiri de ne-ar ademeni,
Tot vom găsi în el huzururi și minciuni.
Dar în a rădăcinii rezidență
Ce, regulat, ne cheamă inapoi,
Găsit-am vechiul grup de dizidență
Și dulcea mângâiere a ochilor tăi.
Cu blânda ta privire și un zâmbet clar
Explici acum, cu patos de copil entuziast,
Orice poveste! Te oprești cam rar,
Iar suflul de tăcere-ți este cast.
Acest album îți va rămâne-n veci în amintire
Și filele din el muze-ți vor fi.
Să nu arunci vedoată în neștire
Cuvântul ce ti l-am rostit în acea zi!
Acum doi ani – doar timp trecut fără vreo relevanță,
Aici,- sub un morman de cărămizi eterne,
Doar noi – ceilalți n-au nici o importanță,
Semnificația aflat-am a discerne
A unei legături clădite din priviri,
A unor gânduri ce așa departe
N-ar fi răzbit pe-atunci… ‘ndrăgite amintiri.
Putem doar a spera că nu deșarte…
TAG! You-re it!
27 August 2010
Sibiu
*For L.H.
Published dramatic dialogue.
Rhymes…
- Hai să dormim!
- Hai să dormim!
- Stinge lumina!
- Mă doare întunericul tău…
- Poem experimental / Experimental poem
Poftiți! Cultura costă mult.
Never before was seen such great endeavour!
Vreodată, înainte, asemenea tumult
Nu a fost dat vederii. EVER!
Muncim în stilul ce-a adus prestigiu
Și artei și culturii. E stilul sclavagist
Prin care reparăm damnatul scrilegiu
Adus în lumea noastră de regnul comunist.
Soluția-i găsită! Muncim ca niște proști;
Suntem materie primă…
doar înarmate oști…
Și viața ne deprimă!
So working overtime
may be a great fulfilment
But the day I shall die
And head towards firmament
With sadness I’ll depart
Knowing that all my life
I’ve worked as piercing as a knife
In overtime for under-art…
Ce dulce te îmbie uneori voluptatea unui gând
Să îl așterni, să îl împărtășești, să îl redai
Pentru a te face înțeles.
Dar, când cu grabă te îndrepți spre coală vrând
S-o împlinești cu tot ceea ce ai
Întreaga-ți logică devine șes.
Și ba schimbi forma, ba cuvântul, ba întreaga
Revelație ajungi să o preschimbi
Și muza pleacă,
Iar ritmul ce te împingea
Devine proză seacă.
Tu! Închizi tot și … te plimbi.
Valentin Georgescu, 10 Aprilie 2010
Hai, ultim cuvânt! Te-așterne
Spre a le explica de ce aleg
Să trec întru cele eterne,
Să curm un monstru-n universul său întreg.
Hai, vorbă de pe urmă! Rostește
Povața vieții ce-o sfârșesc.
Explică-le că lumea de poveste
Ce-odată am visat e un deșert prostesc.
Hai, dulce epilog! Ridică
O lamă sau o sfoară sau abuz
Asupra celui ce abdică
Din funcția de om…înspre refuz!
Omoară-te, nenorocit frivol!
Sociopat fără de conștiință,
Ars sper să fii, căci în formol
Nu te-or păstra ai tăi spre suferință.
Ai cauzat destule răni la ‘ceia
Ce-n tine-orbește au crezut și-acuma
Pedeapsa-ntârziată este cheia
Zâmbetului ce-l vor ține-ntotdeauna.
Hai, lașule! Înghite cabinetul
Plin cu otrăvuri întru delectat menite!
Să moară azi poetul!
Împingeți-l, voi, suflete-amăgite!
Nu îl scuzați, iubiți, iertați,
Nu îl justificați sub nici o formă!
Ca demon să îl raționalizați
Și să-l executați fără de normă!
Nu este penitență îndeajuns
Să îl doboare, decât moartea.
Căci sufletu-i de diavol e pătruns
Și să distrugă-i este arta.
Mă omorâți? S-o fac chiar eu?
Preabine… asta-mi e dorință!
Hai! Vin! Ești gata, Dumnezeu?!
Hai, dă-mi ce se cuvine: ultima știință!
Valentin Georgescu, 23 Februarie 2010
Să fie, oare, timpul vinovat? Că trece fără-a da de veste și înrădăcinează tot în noi?
Să fie-atunci rutina-aceea care cu molcom trimite la război?
Să fie, poate, doar plictisul sau angoasa ce spulberă un vis nebun
Și îl nenorocește sub privirea mea neputincioasă de pe-acum?
Refuz să fie oricare din ele
Și crunt am să m-opun acestei decăderi!
N-am să renunț cândva la speranțele mele…
„Nu!” voi urla…din răsputeri!
I’m powerless when, in your stare,
I fall and lose myself. It’s bliss!
You are the one I need to share,
But mine alone is that abyss!
At times, I angrily raise my fist
And rant in rage ‘f your bizarre needs.
Then I just think about my catalyst -
My meds, my drinks, my coke shots or my weeds.
You maniac! You sick ol’ fool!
My bastard…my atrocity!
You must know I am not your tool,
Oh, jewel of fatality…
Valentin Georgescu, 17 Noiembrie 2009
Catalysis is the process in which the rate of a chemical reaction is either increased or decreased by means of a chemical substance known as a catalyst. Unlike other reagents that participate in the chemical reaction, a catalyst is not consumed by the reaction itself. The catalyst may participate in multiple chemical transformations.
