Întregul corp se zbate-n agonie
Sub mâna ta, sub ochii tăi…
Un ţipăt visceral în mine-nvie
Şi scutul raţiunii mi-l împinge-nspre cei răi…
Ţineam pledoarii despre simţire
Şi încercam să mă deschid spre nou.
Şi-acum se chinuie întreaga-mi fire
Şi-ncearcă să-nţeleagă, să revină la mesajul său.
Mi-e frică să revăd dulcele-abis
În care ieri mă cufundam cu-atâta drag,
În care muşcatul sărut simţit prin vis,
Odat’ la el acasă…salută-acum, distant, din prag.
Şi am să fug, dulce minune,
Ca laşii când se prăpădesc,
Să-ncerc să reclădesc o lume
În care cu echilibru să văd, să simt…să pot să mai trăiesc.
Mi-e greu întregul piept
Şi greu să mai respir.
Dacă iubire fără-al fericirii drept
Nu se percepe…rupe acest fir!
Valentin Georgescu – 8 Noiembrie 2009
